Adrian Corobană

Luna aprilie a acestui an a însemnat finalizarea cu succes a proiectului strategic Rural-Manager, proiect în cadrul căruia am lucrat şi eu.

Ceea ce a lăsat în urmă acest proiect, pe lângă sutele de persoane din mediul rural care au beneficiat de consultanţă  personalizată în înfiinţarea sau dezvoltarea unei afaceri, este Programul de educaţie managerială, prin intermediul platformei e-learning.

Mai ales că studenţii şi şomerii beneficiază de o reducere substanţială pentru parcurgerea programului.

Aşadar, acest program poate fi urmat şi de alte persoane, care nu au fost beneficiari ai proiectului Rural-Manager. El  se desfăşoară pe o perioadă de 6 luni, prin intermediul unui portal inovativ, ce conţine o platformă de e-Learning, consultanţă şi networking şi o platformă e-business de promovare a produselor şi serviciilor cursanţilor.

Programul presupune parcurgerea a 5 module de curs: Plan de afacere, Management Financiar, Management strategic, Management de proiect şi Iniţiere IT pentru afaceri.

Modulele sunt structurate pe platforma e-Learning în cadrul a 11 Pachete de instruire, cuprinzând momente de învăţare şi teste online, cu peste 200 de ore de aprofundare, cursanţii având posibilitatea de a interacţiona prin intermediul forumului.

Printre beneficiile participării la instruirea prin eLearning:

•          utilizarea unor cursuri dinamice, interactive şi intuitive, posibilitatea autoevaluării permanente;

•          comoditate şi usurinţă în învăţare, posibilitatea personalizării învăţării;

•          studiul în ritmul propriu al cursantului, fără instructor, reduce stresul cu peste 50%;

•          accesarea cursului oricând şi de oriunde, prin interemediul Internetului.

În vederea absolvirii Programului de educaţie managerială Rural-Manager, cursantul va promova testele online, aferente celor 5 discipline şi va realiza un proiect aplicativ pentru rezolvarea unei probleme întâmpinate în iniţierea sau dezvoltarea afacerii proprii.

Pentru studenţi şi şomeri, taxa de parcurgere a acestui program este de doar 100 RON (şi nu 1000 RON, cât este în mod obişnuit).

Dată limită de înscriere: 15 septembrie 2010

Cei interesaţi îmi pot scrie pe adresa adrian.corobana[at]fntm.ro, unde [at]=@

În ultimele zile am trăit cât se poate de izolat de tot ceea ce înseamnă e-mailuri, Internet şi televizor.

Am trecut prin două procese de mutare, atât asociaţia, cât şi eu ne-am schimbat sediul, respectiv domiciliul. Şi cum nu prea aveam nici Internet, nici televizor, m-am simţit puţin cam izolat de tot ceea ce s-a întâmplat. Habar nu am avut de evenimente, de absolut nimic.

Tot ceea ce am făcut a fost să mut lucruri dintr-un loc într-altul, să-mi aranjez biblioteca şi să citesc.

Însă, de astăzi, după câteva zile de “suferinţă”, revin cu articolele pe blog. Iar de săptămâna viitoare cu un nou subdomeniu al blogului.

Vă vine să credeţi că o astfel de melodie a concurat la Eurovision şi a obţinut în 2008 pentru Spania cea mai bună poziţie din perioada 2004-2008?

Melodia cântată de Rodolfo Chikilicuatre este clar o parodie.  Nu îmi displace nici măcar puţin, dar totuşi parcă nu e pentru Eurovision. Dar ce mai contează dacă lumea a votat-o.

Aşadar, Rodolfo Chikilicuatre:

În primul an când m-am angajat, îmi formasem un obicei. Citeam acasă sau la serviciu, până să mă dezmeticesc şi să mă apuc de treabă, cele mai importante ştiri online. În special cele economice şi cele politice.

Acum un an de zile, mi-am făcut conturi pe Facebook, Twitter şi LinkedIn. În privinţa, Twitter-ului am fost cel mai sceptic. Recunosc, mi se părea o prostie. Ce poţi să scrii în 140 de caractere? Şi să te mai şi urmărească lumea. Nu înţelegeam sistemul. După jumătate de an, am început să şi scriu câteva ceva pe reţelele sociale şi să interacţionez cât de cât.

A trebuit  să recunosc în sinea mea că toate acestea sunt un mijloc bun de interacţiune, dar unul şi mai bun de monitorizare, dacă se poate spune aşa. Twitter-ul îţi permite să vezi ce se mai întâmplă interesant prin lume, iar Facebook-ul să vezi ce-ţi mai fac cunoştinţele.

Şi totuşi, chiar şi aşa, nu intram prea des pe Facebook, iar Twitter-ul îl foloseam doar pentru a-mi promova posturile de pe blog.

Ceea ce m-a făcut să-mi schimb obiceiul de care aminteam la începutul postului a fost aplicaţia integrată TweetDeck.

Deşi, sunt convins că folosesc doar 10-15% din ceea ce poate să facă, eu sunt extrem de mulţumit. Sunt în permanenţă conectat la conturile mele de Facebook, Twitter şi LinkedIn şi sunt anunţat de fiecare dată când se postează ceva nou printre cei pe care îi urmăresc pe Twitter sau cu care sunt prieten pe Facebook sau LinkedIn.

Aşa că, în fiecare dimineaţă, înainte de revista presei, mai bine fac “revista reţelelor sociale”.

După o perioadă lungă de absenţă, acum două săptămâni mi-am pus în gând să scriu zilnic pe blog, indiferent de cât de ocupat aş fi, indiferent de cât de obosit aş fi şi indiferent de criza de creativitate pe care aş avea-o.

Şi se pare că această încăpăţânare de a scrie zilnic a dat rezultate.

Şi pentru că uneori e bine şi să te lauzi, conform Google Analytics, în ultima săptămână, blogul a fost vizitat de peste 2000 de ori de  peste 1500 de vizitatori unici.

Le mulţumesc tuturor celor care au citit şi au comentat articolele de pe acest blog. Vă îndemn să reveniţi  şi să vă abonaţi la newsletterul blogului.

29 decembrie 2009

Intru într-o sucursală BCR cu gândul de a efectua câteva plăţi pentru asociaţie. Banca nu este prea populată, nefiind nici prea mulţi clienţi şi nici prea mulţi angajaţi, probabil mai toată lumea fiind cu gândul la Revelion.

Imediat după ce am intrat, nu avea cum să nu-mi distragă atenţia agentul de pază. Nu-i vedeai faţa, întrucât se ascundea după un tabloid ce avea titrat pe copertă  ce a mai făcut “Bianca lui Bote”. La casierie, stătea o doamnă în jur de vreo 50 de ani, extrem de plictisită, care părea că aşteaptă cu nerăbdare ceva.

Tânărul care a intrat înaintea mea, se îndreaptă spre casierie şi îşi anunţă intenţiile. Vrea să vândă nişte euro.

Dintr-o dată, faţa casierei se schimbă, devenind furioasă, iar părul pare a lua o cu totul altă formă decât cea pe care o avea înainte de a fi întrebată. Îi răspunde, întrebându-l înţepător dacă nu a văzut aparatul de afară. Tânărul răspunde că nu.

“De acolo se fac acum schimburile valutare, mai ales când vreţi să vindeţi euro. Duceţi-vă acolo, nu la mine. Sau dacă nu ştiţi, duceţi-vă la CEC. Doar e aproape şi e mai ieftin“, îl admonestează casiera pentru că  are pretenţia de a vinde câţiva euro.

La auzul răspunsului tânărului, agentul de pază sare din spatele ziarului şi începe să-i povestească acestuia despre aparatul de schimb valutar. “Te învăţ eu cum se foloseşte. Of, tocmai voi, tineretul să nu le aveţi cu tehnologia. Dai şi tu ceva, de-o bere, după…”

Amândoi ies afară şi încearcă să dea de cap modului în care funcţionează aparatul.

Eu mă uit în jur şi încerc să caut un birou sau un ghişeu unde să pot să prezint ordinele de plată şi apoi să-mi văd în continuare de treburi. Cele mai multe birouri sunt goale, cu excepţia unuia, unde lucrează un bărbat de vreo 35 de ani.

Din capătul sucursalei se aud însă nişte strigăte care te fac să crezi că nu este singurul funcţionar care mai lucrează astăzi. Femeia isterică, ţipă de mama focului:  “Domnule Nicolae, ce-mi faceţi, domnule Nicolae. Uitaţi-vă cum le-aţi completat. Păi, e un dezastru, domnule Nicolae. Duceţi-vă şi mai luaţi altele şi completaţi-le.” Apoi, se aude: “Vasile, Vasile… te rog completează-i domnului documentele că nu ştie.”

La auzul numelui de Vasile, funcţionarul se ridică repede de la birou, lăsându-şi clienţii să aştepte. După 10 minute, se întoarce. Are de rezolvat un dosar de credit, o moştenire de la Biroul de Credite…

Mă aşez pe un scaun lângă alţi doi clienţi, aşteptându-mi rândul la biroul funcţionarului Vasile.

Încep să mă plictisesc. Observ că femeia de lângă mine este bine dispusă şi râde de fiecare dată când se uită la bradul împodobit. Trag şi eu cu ochiul, încercând să observ ceva amuzant de care să râd. În cele din urmă, încep să râd de râsul ei.

Vasile se întoarce la birou după vreo zece minute.

Între timp, casiera, foarte nervoasă, începe să strige ca într-o reclamă veche la Prigat: “Vasile, Vasile… Ce mi-ai promis tu, Vasile? Că la ora trei, vii tu la casierie, că eu trebuie să plec. Bine, Vasile, lasă că te ţin eu minte. Să ştii că eu am plecat.”

După ce termină treaba cu nişte clienţi, Vasile fuge repede la casierie. Se întoarce tot în fugă la birou, poftind-o să se aşeze pe femeia care râdea lângă mine.

Nici nu reuşeşte să o întrebe cu ce poate să o ajute, că imediat este strigat de agentul de pază. “Vasile, aşteaptă nişte oameni la casierie.”

Erau vreo 3 oameni, însă chiar nu mai puteam aştepta. Am zis că mă întorc în jur de ora 5, când săracul Vasile s-o elibera şi el de treabă.

La ora 5, mă întorc şi surpriză, Vasile era la ghişeul de încasări a ratelor la credite. Mă duc la el şi îi spun despre ordinele de plată. Foarte amabil, mă roagă să nu ne mai deplasăm la biroul lui şi îmi semnează ordinele de plată, asigurându-mă că mâine plăţile vor fi efectuate.

Ne urăm reciproc  Sărbători fericite! şi părăsesc sediul băncii.

Însă, pentru Vasile, angajatul minune de la BCR, treaba încă nu se terminase.

Toată această poveste mi-a adus aminte de vechea reclamă de la Prigat:

Voi fi din nou luat la rost: Şi care e problema? Niciuna. Dar nu pot să trec peste acest eveniment, mai ales că sunt absolventul acestei facultăţi şi pe timpul studenţiei mele era cea mai mare facultate din ASE. Şi pentru că am fost oarecum legat de această facultate, am şi înfiinţat în 2007 Asociaţia Manageri în Dialog, organizaţia studenţilor şi absolvenţilor acestei facultăţi.

De fapt, în şedinţa de Senat Universitar de săptămâna aceasta s-a hotărât ruperea în două a Facultăţii de Management. Astfel, se va înfiinţa o nouă facultate, cea de-a 11-a din cadrul ASE: Facultatea de Administraţie şi Management Public. Iar Facultatea de Management va rămâne fără secţia ei de Administraţie Publică.

Ca fost membru în Consiliul Facultăţii de Management, acest lucru nu mă miră. Existau anumite disensiuni între profesorii de la Administraţie Publică, întotdeauna fiind nemulţumiţi de câte o decizie. Studenţii de la această secţie erau izolaţi de restul undeva printr-o clădire din Piaţa Unirii… Examenul de admitere era diferit faţă de celelalte facultăţi…

Aşadar, semenele rupturii erau vizibile încă din 2008. Singurul lucru demn de luat în seamă este că încă 4 profesori din ASE se vor procopsi cu titlurile de decan, prodecani şi cancelar. Frumos!

Propun ca în anii următori să asistăm la înfiinţarea Facultăţii de Statistică, ruptă din Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi la înfiinţarea Facultăţii de Monedă, ruptă din Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. Este o idee foarte bună!