Adrian Corobană

Bună dimineața!

Ce faci? Dormi? E deja ora 7 fără un sfert. Gata! Scularea! Poate apuci să-ți aprinzi o țigară până să intri la duș. Fumezi jumătate și te duci să te speli. Ieși de la duș și te uiți la patul nestrâns. Preferi să iei o gură de mâncare și pleci din casă, fiindcă ieri ai întârziat la serviciu și deja lumea ți-a atras atenția.

Te grăbești până la metrou, dar degeaba. Tocmai plecase și te gândești că în astea 5 minute, cât îl aștepți acum, ai fi avut timp să mănânci ceva. Nu e nimic, ai timp să mergi până la Mc așa de dimineață. Poftă bună!

Te întorci pe peron, iei metroul, apoi cobori din metrou, îți aprinzi o țigară și-ți suni un coleg de grupă, de la facultate, să-l întrebi ce cursuri ai azi și mai ales ce seminarii. Deși e sfârșitul semestrului, ai doar câteva prezențe la toate, adunate. Îl întrebi dacă aveți test la curs, azi, iar el îți spune că da.  N-ai citit nimic, dar găsești tu un ajutor. Cum termini de vorbit la telefon, ajungi la birou.

Îți începi treaba lăsată de aseară, fiindcă nu mai avuseseși timp sau chef și mai ales fiindcă ai văzut că se poate așa. O mustrare nu doare așa rău, mai ales că ești student și trebuie să te înțeleagă…

Se face ora prânzului și ca de obicei tu nu vii cu mâncare de acasă. După opinia ta, doar nu mai ești la grădiniță și te-ai simți puțin rușinat să vii cu mâncarea în traistă. Comanzi împreună cu 2-3 colegi pizza. Vine peste 2-3 ore , timp în care mai fumezi câteva țigări. Doar trebuie.

Îți suni din nou un coleg și-i spui că n-ai avut timp să-ți faci partea ta la proiect și-l rogi să te ajute. Nu e nici prima oară, nici ultima oară când procedezi așa. Ăsta e alt obicei. Termini de mâncat și te întorci la birou. Primești un telefon și  nu prea auzi vești bune. Trebuia să termini raportul pe care l-ai abandonat aseară, de acum 2 zile. Uitaseși.  Încă o dată îți rogi colegii care au o experiență mai mare și de asemenea o vârstă mai mare, să te ajute. De fapt, îți mai arătaseră lucrurile astea, dar le-ai uitat. Îți permiți, fiindcă ești student și ești privit ca fiind încă “cel mic”. Nu-i nimic grav.

Termini de făcut raportul și-l trimiți. Dar iar n-ai reușit să ajungi la curs, uitaseși de când cu telefonul despre raport. Te gândești că nu era totuși așa important și mai cobori la o țigară.

E trecut deja de jumătatea zilei de muncă. Ai câțiva colegi pe care nu îi suporți deloc, însă trebuie să-i accepți așa cum sunt. Îi mai bârfești din când în când, dar în față nu ai îndrăznit să le spui niciodată ce te supără la ei. Micile apropouri, pe care doar tu le înțelegeai nu se pun la socoteală. Pui aroganța lor pe seama vârstei sau a terebilismului. Te gândești că dacă “șeful”  are o părere bună despre tine, totul va fi în regulă. Te uiți câteodată la ei și îi vezi că nu au treabă, în timp ce tu muncești de zor. Nu se întâmplă foarte des, dar se întâmplă. Și te deranjează lucrul ăsta când te gândești că le-ar fi putut da lor taskurile tale, iar tu ai fi putut să-ți înveți pentru facultate, pentru că vine sesiunea. Invers nu observi lucrurile. Oricum, te-ai gândit dinainte cu mult timp să-ți iei concediu medical în sesiune. N-ar fi prima oară și consideri concediul medical ca pe un drept al tău, al angajatului, mai ales al studentului angajat.

Sunt mai multe lucruri pe care nu le placi la locul de muncă, iar de ceva timp te gândești să-ți schimbi serviciul. Te gândești că acum ai ceva experiență și o să îți fie mai ușor. Plus că așa poți obține o creștere salarială mult mai rapidă decât să astepți jumătate de an sau un an pentru o evaluare. Evaluare la care tu, evident, aștepți laude,  nu mustrări sau atenționări, fiindcă, după tine, în comparație cu unii colegi , îți faci treaba mai bine. Și poate e așa, dar nu contează totuși părerea ta.  Puteai, însă, să reții mai multe din lucrurile pe care ți le-au arătat cei mai vechi și câteodată îți pare rău că nu ai acordat atenția necesară la momentul respectiv. Însă aveai școala pe cap și îi întrebi și a doua oară și dacă vezi că nu se strâmbă ești liniștit.

E aproape de 6 și  ți-ai cam terminat treaba, așa că mai ai timp de o țigară. Vrei să cobori singur, fiindcă mai ai niște telefoane de dat.  Exact când să stingi țigara, mai vin lângă tine câțiva colegi și mai rămâi și cu ei. Și așa trec vreo 20 de minute. Urci, îți stingi calculatorul și pleci. Te grăbești să ajungi la metrou, să te întâlnești  cu un coleg și să tragi și tu la xerox ceea ce au făcut azi la ore.  Vă întâlniți, termini de copiat și mai rămâneți și voi la o bere…două. Îți vorbește despre ce au făcut la școală, despre una, despre alta, te întreabă dacă mergi cu ei la munte peste câteva zile, dar nu reușești să-i dai un răspuns concret, deși nu aștepți nimic deosebit să se întâmple. Doar că te-ai obișnuit să amâni cât se poate de mult orice răspuns, fie el cât de simplu și evident.

E deja ora 9 jumătate și capul îți e greu după un pic de alcool. Iei metroul și te duci acasă. Ajungi, îți aprinzi o țigară și dai drumul la televizor.  De calculator nu mai ai chef, mai ales că ai cam văzut ultimele filme apărute. Și te culci…fără să fi făcut nimic util pentru tine timp de o zi. Timp de săptămâni sau luni, în cele mai rele cazuri,  ani întregi, pierduți. Exact! Anii facultății…

To be continued… Mâine, concluziile textului…