0
Acum trei ani am scris următorul text. Astăzi l-am recitit și mi-am dat seama cât de actual este.
Frumoase sărbători au românii. Şi numeroase. Noroc că mai importante sunt doar câteva!
Ultima mea afirmaţie pare că o contrazice oarecum pe prima. “Dacă sunt frumoase, de ce să nu fie mai multe sărbători importante?” vă puteţi întreba.
Pentru că de sărbători, pur şi simplu nu se mai respiră de aglomeraţie: aglomeraţie în metrou, aglomeraţie în autobuz, aglomeraţie în magazine, aglomeraţie în trafic (oraşul fiind practic paralizat faţă de o zi obişnuită) şi… aglomeraţie în Piaţa Romană.
De fapt, nu cred că pot numi ceea ce se întâmplă în zona staţiei de metrou Piaţa Romană, aglomeraţie. Aproape că nu se mai poate trece. Ca pieton trebuie să te lupţi din răsputeri, să dai din coate, să te strecori şi să câştigi teren centimetru cu centimetru pentru a putea într-un final să ajungi la un amărât de semafor.
Aşadar, ca să ajungi de la staţia de metrou la semaforul de pe acelaşi trotuar ca să poţi apoi să traversezi şi să ajungi în cele din urmă în clădirea din Căderea Bastiliei îţi trebuie cam 5 minute.
Şi asta fără să exagerez. Adică în cinci minute nu parcurgi nici măcar câțiva metri.
Cu siguranţă că v-aţi confruntat şi voi cu situaţia în care, grăbiţi fiind pentru a nu întâzia la vreun curs sau seminar şi venind dinspre staţia de metrou spre clădirea din Căderea Bastiliei sau spre orice altă clădire din campusul universitar, aţi fost nevoiţi să mergeţi încet, molcom, aşteptând să vedeţi cum puteţi ocoli toate acele persoane indecise care dau târcoale tarabelor în căutare de kitsch-uri.
Niciodată nu ştii cu adevărat încotro o apucă aceste persoane. Dacă ai crezut că se va duce la taraba din dreapta şi prin urmare tu o vei lua la stânga, surpriză, indecisul nostru o ia şi el tot la stânga, pentru că s-a răzgândit. Parcă-parcă a văzut el pe taraba din stânga ceva care-i atrage atenţia.
Măcar de ar fi doar unul care e indecis. Dar sunt cu zecile. Şi nu ştiu cum se face că imediat după ce ai terminat “dansul” cu unul dintre ei, imediat îi acorzi altuia un mic “tango”.
Şi uite-aşa din metru-n metru, tot dansezi şi tot dansezi şi te enervezi.
Şi toate astea pentru că nişte oameni doresc să comercializeze kitsch-ul. Nu era destul de mic trotuarul, trebuiau şi ei să-şi pună mesele cu produsele lor de “calitatea I”. Şi ca să fie totul perfect, mai ţin după ei şi un cârd de oameni care se plimbă din tarabă în tarabă pentru a nu mai trece nimeni.
În fine, lăsând ironia de-o parte, concluzia este că în timp ce alţii câştigă bani, tu, ca simplu trecător, sătul de kitsch, îţi faci nervi pentru că dansezi cu orice necunoscut prin Piaţa Romană.
Şi ce-i mai rău e că nici măcar nu primeşti o invitaţie la dans.
