Marea plictiseală
Posted by corobana | Posted in Pamflete din studentie | Posted on 02-10-2009
Tags: ase, boboci, boboci ase, dobrin, festivitate de deschidere, ioanei, management, nicolescu, studenti, studenti ase
5
Puteam eu să ratez un moment atât de important? Să nu scriu eu despre începutul anului universitar, despre festivitate şi despre un eveniment cam mititel al Senatului Studenţesc?! Mititel, mititel, dar întotdeauna anunţat ca o ”meganebunie”(vorba lui Florin Piersic în reclama pentru Click!).
Dar s-o luăm pe rînd. Mulți ştiu cât de plictisitoare sunt festivităţile de deschidere. Odată ce ai avut proasta inspiraţie de a participa la una dintre ele, în anii următori vei fugi de ele ca dracul de tămîie. De ce? Pentru că se scorojesc pereţii de plictiseală.
Vă propun să vizualizaţi următoarele fotografii de la festivitatea de deschidere împreună cu nişte comentarii deloc răutăcioase.
Așadar, să intre în scenă personajele…
Primii sunt bobocii nerăbdători.

Apoi prezidiul format din persoane importante. 
De unde știu că sunt persoane importante? Poate d-asta?

Începe să se așterne plictiseala.


Unii preferă să viseze cu ochii închiși. El preferă să viseze cu ochii deschiși.

Imaginile se opresc aici. Cred că am demonstrat că astfel de manifestări sunt atât de plictisitoare.
Și la sfârșit rămâne o întrebare: câți studenți dintre cei prezenți la festivitate credeți că vor participa și anul viitor la festivitatea de deschidere? Întrebarea-i cam retorică, nu?
Postez imaginile de mai sus și într-o galerie, pentru a putea fi vizualizate la mărimea lor originală.
Mai aveam de scris despre ”MEGANEBUNIA” celor de la Senat. Dar și mâine e o zi.















