În 1930, avocatul George P. Nemetescu scria în cartea sa, “Cariera de avocat. Îndrumări”, că în orice carieră există emoții, dar în niciuna nu se produc așa de multe, ca în cariera de avocat.

După trei ani în exercițiul acestei profesii și după ce am lucrat și în alte domenii înainte de a fi avocat, pot să-i dau dreptate. Și nu este vorba despre intensitatea emoțiilor, cât despre faptul că te întâlnești cu aceste trăiri mult mai des.

De exemplu, nu pot spune că este o emoție cu mult mai intensă atunci când pledez în instanță decât atunci când eram trainer și trebuia să vorbesc unei clase de 10 oameni despre managementul proiectelor. Ba chiar aș spune că este puțin mai ușor, pentru că trebuie să fiu atent doar la reacțiile unui judecător sau cel mult doi.

Dar faptul că ai emoții aproape la fiecare aspect al profesiei face ca povara lor să fie mai mare.

Astfel, avocații au emoții atunci când:

  • îi spun clientului că șansele lui sunt prea mici pentru a merge în instanță;
  • se întâlnesc cu potențiali clienți;
  • potențialii clienți nu mai vin la întâlnirea stabilită;
  • clienții nu mai răspund la e-mail (a fost oferta de onorariu prea mică/prea mare, ai greșit cu ceva în abordare?);
  • au două dosare în aceeași zi la instanțe diferite și trebuie să ajungă la amândouă;
  • partea adversă solicită ceva sau invocă o excepție;
  • își țin pledoariile;
  • așteaptă o deliberare a instanței;
  • se amână pentru a doua sau a treia oară pronunțarea unei soluții;
  • știu că inculpatul pe care îl asistă nu merită să meargă la închisoare și așteaptă pronunțarea soluției (este foarte diferită emoția de cea dintr-un dosar civil).

Așadar, trebuie să ai inima și nervii tari.

Iar pentru cei care consideră că este o slăbiciune să vorbești despre emoții, pentru că un avocat trebuie să arate că nu îi este de nimic teamă, că este sigur pe el și puternic, îl voi cita aici pe filosoful stoic Seneca: “Chiar și unii oameni foarte siguri pe ei asudă abundent când se află în fața unui public, ca și cum ar fi obosiți și năpădiți de căldură; unora le tremură genunchii când urmează să vorbească; altora le clănțăne dinții, limba li se împleticește, buzele li se strâng: nici lecțiile și nici experiența nu îi pot scuti de aceste defecte. Natura își arată forța și, printr-o slăbiciune, îi dă un avertisment chiar celui mai puternic.

Haideți să nu mai fim atât de scorțoși ca avocați. Și avocații sunt oameni și au emoții. A nu recunoaște că ai emoții ca avocat înseamnă a fi ipocrit sau psihopat.