Să presupunem că sunteți o persoană care își serbează ziua de naștere, împlinind totodată un număr important de ani, o vârstă la care un bilanț al anilor trecuți este inevitabil. Uitându-vă în urmă vă dați seama că viața dumneavoastră a fost plină de-a lungul timpului de câteva realizări și că în prezent, deși totul nu este perfect și aveți chiar mari probleme în anumite aspecte ale vieții, atunci când vă comparați cu alte persoane apreciați că puteți fi catalogat ca făcând parte din categoria oamenilor care au realizat ceva în viață, dar ați fi mai degrabă pe ultimele locuri din acest clasament imaginar al persoanelor realizate sau din acest club select, să-i spunem așa. Problemele destul de grave din anumite domenii ale vieții vă frustrează și v-ați fi dorit să fiți în rând cu cei care ocupă primele locuri. Și cu toate acestea, realizați că alții au probleme mai grave. Și totuși rolul marginal pe care îl aveți în acest club nu vă liniștește, întrucât vă doriți mai mult, așa cum este și normal.

Întrebarea care se pune este ce anume optați să proiectați în spațiul public sau chiar în rândul membrilor familiei ca imagine a dumneavostră la ceas aniversar? Doriți să publicați pe Facebook, să spunem, un bilanț al lucrurilor pozitive sau un bilanț al lucrurilor negative, cu toate problemele grave cu care vă  confruntați? Sunt convins că imaginea pe care doriți să o proiectați este aceea a unui om care se descurcă, în ciuda dificultăților vieții. Și sunt convins că ați publica acea postare tocmai pentru a primi aprecieri din partea oamenilor din clubul din care faceți parte.

Aceeași logică, ba chiar una de o mult mai mare importanță, se aplică și în cazul unei națiuni. Să presupunem că în locul acestei persoane ar fi un stat, o națiune, așa cum este România, care sărbătorește 100 de ani de la un eveniment istoric de o importanță deosebită: Marea Unire. Ce am alege să spunem despre noi? Să ne promovăm ca fiind cea mai săracă țară sau cea mai coruptă? Ce am alege să spunem cetățenilor acestui stat și tinerilor? Că trăiesc într-un stat fără trecut și fără viitor? Că, vezi Doamne, în acest stat nu se poate face performanță, pentru că toate personalitățile remarcabile din domeniul cultural și științific au ales să plece din țară și au devenit parte a patrimoniului universal doar pentru că au ales să plece la un moment dat în străinătate?

Motivul pentru care am ales să abordez acest subiect este existența unor “formatori de opinie”, care se pricep la toate (de la cum ar trebui lovită mingea de tenis într-un turneu de Grand Slam sau cum ar fi trebuit filmată nu știu ce scenă dintr-un film memorabil până la aspecte ce țin de relațiile internaționale și mediul politic intern) și care ne spun că“demontează miturile și minciunile” din clipul aniversar pe care mult hulitul Guvern al României l-a dat publicității. Mai grav decât opiniile acestora este campania pe aceeași temă, pe care un trust de presă finanțat de o puternică companie de telecomunicații înființată și dezvoltată, culmea, în țara asta fără trecut și fără viitor, o desfășoară în aceste zile.

Nemulțumirea lor ar constitui-o existența miturilor pe care acest filmuleț le propagă, fiind un demers destinat “oligofrenilor, din punct de vedere al IQ-ului”.

Eu, ca un oligofren ce sunt, am apreciat acest videoclip. Și asta pentru că, spre deosebire de marile minți luminate din mass-media, am înțeles că acest filmuleț nu face nimic altceva decât să prezinte acele mituri ca pe o construcție sau ordine imaginată, ordine care ne permite nouă, ca grup de oameni ce locuim în această țară, să încercăm să construim și să menținem o societate mai bună, în care prosperitatea și stabilitatea își au locul, rezolvând problemele.

Orice națiune își are propriile mituri, prin care încearcă să creeze un liant între membrii săi, să le dea senzația că aparțin aceluiași grup, că fac parte dintr-o colectivitate cu oameni asemănători lor, alături de care pot prospera. Cel mai bun exemplu este chiar SUA cu o mulțime de mituri ale națiunii, cel mai evident în opinia mea fiind cel al lui Abraham Lincoln, prezentat ca omul politic care nu a mințit niciodată. Și exemplele pot acoperi sute de pagini din istoria acestei națiuni.

Fără această construcție, coeziunea dintre membrii societății s-ar destrăma.

Ce nu înțeleg oamenii care critică zi de zi totul despre România, de la istorie până la economie, care nu văd decât partea negativă a lucrurilor, este că prin fiecare comentariu negativ ne facem rău singuri și ne sabotăm orice șansă de a putea trăi mai bine pe viitor.

Repetarea la nesfârșit a aspectelor negative din această țară, uneori chiar prin amplificarea artificială a acestora printr-o exagerare fără margini, ignorarea aspectelor pozitive (da, există și acestea) și bagatelizarea miturilor acestei națiuni conduc inevitabil la sporirea senzației de inapartenență la națiune, la crearea unui complex de inferioritate al cetățeanului român și la dorința acestuia de a pleca din această țară cât mai repede.

Toate acestea se manifestă deja în jurul nostru, iar prin atitudinea noastră deosebit de critică față de tot ceea ce se întâmplă în această țară, nu facem nimic altceva decât să adâncim aceste efecte negative într-o logică a spiralei.

Și cum se numește asta? Prostie. Da, prostie. Și aici am în vedere una dintre cele mai inedite definiții ale prostiei pe care le-am auzit vreodată, definiție rostită de  regretatul Mircea Malița: “a fi prost înseamnă să perseverezi în a-ți face rău singur”.