Ca orice altă putere, Rusia a fost și este preocupată de geopolitică. Dar, spre deosebire de adversarii săi, este o putere frustrată și obsedată de principalul handicap geopolitic pe care îl deține: nu este o talasocrație. Cu alte cuvinte, este obsedată de opoziția dintre talasocrație-telurocrație.

Talasocrația reprezintă forța maritimă, întruchipată cu brio de SUA și Marea Britanie și prezintă avantajul că presupune un model activ, de evoluare rapidă a societății, cu o mobilitate deosebit de mare datorată flotei navale care poate ajunge oriunde pe glob prin intermediul oceanelor și care are la bază o dezvoltare fulminantă prin comerț.

Telurocrația reprezintă forța uscatului, întruchipată de URSS (în timpul Războiului Rece), iar în prezent de Federația Rusă. Telurocrația presupune un model fără o mobilitate prea mare pe glob și întotdeauna bazat pe securitatea terestră, fiind îngrijorat de posibilitatea unor invazii terestre. De aici rezultă și nevoia aceasta nebună a Rusiei de a cuceri cât mai mult teritoriu, de a avea zone-tampon de care să fie înconjurată. Tot de aici rezultă și conservatorismul și sistemul politic sever.

Această obsesie a dualismului talasocrație-telurocrație poate fi foarte ușor observată, atât din acțiunile URSS din Războiul Rece, cât și din scrierile actuale ale geopoliticienilor ruși.

De exemplu, Aleksandr Dughin în cartea sa “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei“ își avertizează cititorii încă de la începutul lecturii și apoi repetă de nenumărate ori în cadrul cărții faptul că singura lege fundamentală a geopoliticii este acest dualism, care stă la baza întregii istorii a umanității, iar orice încercare de a analiza altfel decât prin această cheie nu reprezintă geopolitică.

Cât despre acțiunile URSS din cadrul Războiului Rece, voi trece în revistă doar episodul submarinului sovietic nuclear K-219, care în timpul unei misiuni în Atlanticul de Nord, la 680 mile de Insulele Bermude a avut parte de un incident insuficient de clar  până astăzi și a naufragiat. Evenimentul este reprezentativ pentru încercarea URSS de a avea o flotă suficient de mare ca și cea a SUA.

În ultima parte a Războiului Rece, URSS a investit foarte mult în flota sa, mai ales în  submarine, ajungând în ultima parte a anilor ’80 până la cca. 40% din PIB alocate cheltuielilor militare. De ce investea atât de mult în flotă? Pentru că își dorea să devină  o talasocrație. Marea frustrare a Rusiei este faptul că nu are ieșire la mări calde, care să îi permită să fie mobilă pe glob. Nu este mulțumită cu statutul său de telurocrație. De aceea, are nevoie de zone-tampon cât mai mari pe care să le controleze (a se vedea ce se întâmplă acum în estul Ucrainei) și are nevoie de porturi strategice în mări precum Marea Mediterană (a se vedea portul Tartus și de ce Rusia a sprijinit regimul Bashar al-Assad) și precum Marea Neagră ( a se vedea de ce Rusia a anexat Crimeea).

Iar această încercare de a fi o talasocrație a contribuit semnificativ la prăbușirea URSS din punct de vedere economic.